Dinamo a terminat indecis meciul cu Hajduk. Partidă care, datorită trecutului, meciul retur de la Split din preliminariile Europa League, a fost supranumit meciul revanșei. Vara trecută, Dinamo juca atât de slab, încât fanii au fost convinși că a fost vorba despre un aranjament la pariuri. Acum, la șase luni distanță, roș-albii, cu doar doi titulari dintre cei din meciurile oficiale cu croații, au arătat mult mai bine și au terminat la egalitate (1-1).
APĂ‚RAREA
În apărare, a funcționat mai degrabă grupul. Grigore a greșit la gol, dar a fost ok per total. Moți nu a mai dat emoții și a preluat responsabilitatea construcției. Fluctuanți au fost doar Rubio și Bordeanu, cei doi laterali, care au alternat greșelile cu urcări excelente înspre atac.
MIJLOCUL
Compartimentul median a fost asul din mâneca lui Andone. Dacă Dinamo a reușit să îi domine pe croați și să își creeze per total mai multe ocazii de gol, atunci a fost doar „vina” mijlocașilor. Surpriza plăcută a fost Vlăduț Munteanu, care crește constant în turații. Kone a fost excelent în apărare și a reușit și golul dinamovist. Evoluția lui Păun a fost destul de complexă pentru a fi încadrată înspre alb sau negru. Mijlocașul dreapta a reușit pasa decisivă la gol, dar apoi a pierdut aiurea destule mingi ce puteau fi utile echipei sale. Cătălin Munteanu a fost neschimbat. Nu a ieșit în evidență, a acoperit bine zona sa și a ajutat cât a putut pe faza defensivă. ATACUL Ofensiva încă se mai caută. Pentru că Alexe nu pare momentan în apele sale, reușind să își creeze destule ocazii, dar pe care tot el le ratează cu seninătate. A fost cazul de două ori aseară. Dănciulescu a jucat mai retras și a ratat și el o șansă mare spre final. „CĂ‚ȚELUȘII” Și cu Hajduk, puștii lui Dinamo au impresionat. Scărlătescu a jucat foarte bine, la fel și Rafa Stănescu. Evidențiatul a fost însă Țucudean, care a arătat extrem de multă dezinvoltură și prospețime pentru un joc la un asemenea nivel.
2 titulari de la Split s-au regăsit în primul „11” și ieri: Moți și Kone
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER